Uitarea este opusul durerii. Va veni o zi cand ma voi trezi si sufletul nu ma va mai durea. Cand amintirea lui nu va mai provoca nici durere, nici valuri dulci-amarui de iubire in sufletul meu, cand fluturii din stomac se vor fi potolit si vor fi plecat sa-i sacaie si pe altii cu freamatul lor. Va veni o zi cand voi zambi si ma voi mira ca acea persoana este cea la picioarele careia mi-as fi depus viata toata; cand ma voi simti rusinata poate ca am putut sa iubesc asa acea persoana. Si poate va veni acea zi cand nu ma voi mai intreba daca ii este bine, daca are cineva grija de el, daca are pe cineva alaturi. Va veni acea zi intr-un final.
Si totusi.. mi-e teama de ea. Mi-e teama de uitare, mi-e teama de nepasare. Ma tin cu ultimele puteri de ultima farama din sufletul meu. Caci acum, in acest moment, am senzatia ca daca as permite uitarii sa se coboare asupra mea, as muri cu adevarat in interior. Mi-e frica. Nu vreau sa mai doara, dar nici nu vreau sa uit!
Pastrez cu incapatanare, incrancenare si disperare ultimele crampeie din ceea ce eram noi. Si ma tem ca multe amintiri sunt colorate in culorile pe care eu doar mi le-am imaginat, insa chiar si asa, uitarea pare mult mai crunta acum.
Timpul nu iarta pe nimeni. Asa ca..va veni o zi cand voi fi uitat. Dar nu doresc sa vina acea zi, desi ne-uitarea ma omoara..
Noora Noor - Forget what I said
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu