divin

A mai trecut un an, s-a dus…
Si-n veci n-o sa mai vie
Si cati crestini ne-au parasit
Si cate suflete-au pornit
Cu el in vesnicie
Asa trec anii dupa ani
Si duc cu ei la vale
Si pe bogati, si pe sarmani
Pe mame dragi, lasand orfani
Si tot ce afla-n cale
In anu-acesta poate treci
Si tu, iubite frate
Vezi zilele sa le petreci
Caci acolo pe unde treci
Vei fi-ntrebat de toate
Si ce folos de-ai castiga
Aicea lumea toata
Iar sufletul ti l-ai uitat
Caci pentru el n-ai adunat
Nimica niciodata
O, Dumnezeule Ceresc
Rugamu-Te fierbinte
Sa fii cu noi in orice zi
Si-n anul care va veni
Sa ne ajuti Parinte.

Si-n anul care va veni
Sa ne ajuti Parinte.

7

8 zile

9 zile pana la minunata sarbatoare a Craciunului

Anul acesta nu am motive prea multe de bucurie si nu am adunat in jurnal evenimente fericite, dar tot astept Craciunul cu drag, asa cum il asteptam in suflet in copilarie.

greu cu dieta la vale..

Am inceput de cateva zile o dieta low carb. Avand in vedere ca dezvolt o incompatibilitate profunda cu  proteinele animalice... sa vad cat ma tine. I dare myself.. :)
Paradoxal insa, ma simt destul de bine fizic respectand aceasta dieta. Probabil pentru ca ma lupt eroic cu foamea seara si nu ma mai culc cu burta plina. Problema e ca nu pot sa ma bag la nani foarte devreme, astfel incat sa fiu odihnita la munci si sa nu mai simt nevoia de a infuleca ceva pentru a suplini lipsa de energie.
Nu stiu altii cum sunt...., dar eu am o nevoie acuta de ceva alimente dulci daca dorm doar .. 3-4 ore pe noapte. Ceea ce se intampla destul de des, trebuie sa recunosc..
Dupa cum scriam, fizic e bine, dar psihic.. visez ca ma tavalesc in mormane de fructe si legume zemoase si ispititoare, fac combinatii nocturne de carbi dulci imperecheati cu tot soiul de fructe, valuri de ciocolata imi excita neuronii.. Norocul meu ca visele nu ingrasa!
Si trebuie sa precizez ca in mod normal duc o lupta zilnica pentru a introduce in meniu fructe ori legume.. :)
Daca ma gandesc un pic si cate animale au murit ca sa ma hraneasca pe mine in ultimele zile.. chiar ca ma apuca tristetea.. Dar.. mergem mai departe! "mergem".. Hmm.. de ce la plural? .. Oi fi luat-o razna...

                                                Eu si cu marul zemos care mi s-a lipit de degete uram neantului Noapte buna.                                                            (sper ca e doar un vis, altfel maine plec in cautarea unui medic bun:))

"daca te uiti mult timp la intuneric, atunci si intunericul va incepe sa se uite la tine"

Nu am mai scris de foarte multa vreme. Am fost o mama rea pentru acest coltisor al vastului internet. I-am facut multe promisiuni, am inceput sa-mi astern gandurile in secret, astfel incat nimeni sa nu le atinga vreodata, dar -fiind un animalut social- m-am plictisit rapid de singuratate. In acelasi timp nu eram sigura daca as fi putut sa ma las complet descoperita. Asa ca am fugit cat am putut de repede sa ma ascund acolo unde stiu ca nu ma va gasi nimeni, niciodata: in suflet. Nimeni nu-ti mai cauta forul interior in ziua de azi, asa ca acolo poti fi sigur de solitudine.
Multe s-au schimbat in viata mea de cand nu am mai scris. Multe si putine. Am realizat inca o data cat de mica este lumea si cum -peste ani- te poti intalni si chiar lucra alaturi de oameni pe care nici macar nu credeai ca-i vei mai vedea vreodata.
Am realizat cat de falsi pot fi oameni, am inteles ce inseamna minciuna gratuita, aceea din care nu ai nimic de castigat, dar pe care o folosesti pentru ca.. Pentru ca ce? Asta inca nu am priceput.
Viata e ciudata si din pacate in ultimii ani mie mi-a aratat o fata a ei extrem de urata.
Asa ca acum incerc sa o iau usor, ca sa nu cad mai rau. Incerc sa iau fiecare zi lin, sa imi indeplinesc atributiile, sa ma multumesc cu putin, sa incerc sa ma regasesc i intuneericul ce m-a inconjurat.
Uneori simt ca mai port in palme ultima farama de luminita din viata mea si e atat de fragila incat ma sperie.
Trebuie sa am mare grija de ea, fie si pentru simplul fapt ca m-am uitat in intuneric prea mult si acum incerc cu disperare sa ma fur lui.
Am crezut ca daca inteleg oamenii, daca pricep cursul actiunilor si al gandurilor acestora, ma voi cunoaste mai bine. Nu stiu de ce am crezut asta. E o prostie, acum inteleg, dar nu m-am putut abtine. Nu mi-am putut infrana fascinatia fata de oameni, iar asta m-a costat aproape viata. Din dezamagire in dezamagire, da, aproape m-a costat existenta mea.
Poate ca sunt patetica sa scriu aceste randuri, dar .. ce sa fac.. vechiul meu obicei de a analiza si de a ma auto-analiza imi impune acest curs al gandurilor asternute aici.
Asa cum scriam mai sus, iau fiecare zi asa cum e si incerc sa fiu azi mai bine decat ieri.
Inca citesc anumite bloguri dragi mie, am descoperit altele care mi-au devenit foarte dragi, incerc sa-mi construiesc o rutina a existentei si sa o imbin cu existenta dragutului meu.
Sper din suflet sa-mi iasa. :)


"Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste!" - Gabriel Garcia Marquez - Dragostea in vremea holerei

ascultand aceasta mare doamna interpretand "casta diva" esti nevoit sa inchizi ochii.
spendoarea unei asemenea voci desprinsa din rai este greu de indurat pentru un biet muritor.

Casta Diva -  Maria Callas

am uitat raiul

Ce avem in comun unii cu altii? Aparent ne dorim aceleasi lucruri, visam la iubire, fericire, pace mondiala, sfarsitul cancerului, sfarsitul foametei si a lipsurilor de orice fel. Si  totusi suntem atat de diferiti!
Ati surprins vreodata pe cineva stramband din nas ori dandu-si ochii peste cap in timp ce gura-i rostea de fapt un acord ferm cu cele spuse de domniile voastre?
In acel moment habar nu ai cum sa reactionezi. Ceea ce spui este atat de banal de onest intr-un fel, incat iti e jena sa-i marturisesti ca-l suspectezi de fatarnicie, iti e rusine de rusinea de a-l fi surprins in prefacatoria acelui banal moment.Mii de scenarii conspirative iti rasar atunci in minte: poate e mereu prefacut, poate ca desconsidera de fapt tot ceea ce credeam ca avem in comun.
Un mare pericol al amicitiilor si relatiilor ultimilor ani mi se pare a fi impresia ca esti superior interlocutorului/partenerului.
"Un om cu adevarat destept nu ii desconsidera pe ceilalti si stie sa se faca inteles si de cei mai putin inteligenti"...asta e un mare adevar pe care tatal meu mi l-a impartasit. Poate cand eram mica nu realizam cat de adevarat este, dar am incercat mereu sa ma port astfel incat sa nu dezamagesc acest principiu. Fara modestie, fiecare dintre noi trebuie sa recunoastem ca la un moment dat am fost superiori intr-o conversatie; poate suntem stapani pe un anumit domeniu (tehnic, de it, de literatura, etc) si -din puctul meu de vedere- modul in care ii tratezi atunci pe ceilati (care nu se pricep in acel domeniu pe care il stapanesti asa de bine), este definitoriu pentru caracterul tau.
...
Insa cui ii mai pasa in zilele noastre de celalalt? Ah, da.. ne lovesc anumite tragedii sau calamitati naturale, dar cine mai are timp in fond sa se preocupe de cel de langa noi? Aruncam la intamplare intr-o punga cateva haine pe care nu le-am folosit de ani intregi (daca ne induram sa ne debarasam in acest fel camerele intregi burdusite de toale la moda), dar de care mai tarziu oricum ne pare rau si le dam "cuiva amarat"; poate depunem cativa banuti in vreun cont, simplu si banal. Rece.. Daca putem rezolva totul fara sa privim niste ochi indurerati, fara o mangaiere si  fara sa strangem mana "amaratului", cu atat mai bine. Ne consideram fericiti si usurati. In fond -nu-i asa?- "ne-am facut datoria"...
Nu mai este timp sa ne privim in ochi si sa ne invatam din priviri, nu mai e vreme sa simtim.
In schimb e vreme pentru televizor, calculator, jocuri, droguri, bautura, tigari, abuzuri, perversitati, mai e timp pentru..iad...Raiul l-am uitat.


Asculta mai multe audio Muzica

Edvin Marton - Magic Stradivarius

Asculta mai multe audio Muzica

despre dragoste..sau nu

Cand v-ati simti cu adevarat iubit ultima oara? Cand v-a fost marturisita dragostea? Cand ati primit ultima scrisoare de dragoste? Mai scrie lumea scrisori (nu, nu e-mailuri, felicitari tiparite deja cu presupusele sentimente, si asa mai departe..); ma refer la scrisori parfumate, intiparite cu lacrimi, scrise cu penita sufletului? 

Mai exista iubire adevarata?

Avem orgolii, nepasare, indiferenta, ignoranta, egoism, temeri, prostie... dar iubire? 

Mai stim noi azi ce e iubirea? Poate ca in fond nu aflam ce inseamna cu adevarat iubirea decat atunci cand cuprindem pentru prima oara in palma noastra o manuta micuta a unei particele din sufletul si trupul nostru. Unii..nici atunci...

Fara iubire lumea probabil ca nu ar fi existat in forma in care noi o cunoastem azi. 

Acum insa si acest sentiment s-a schimbat, s-a pervertit, a devenit mai rece, mai materialist.

"Iubirea trece prin stomac"... Oare? Oare iubirea adevarata,...dragostea, trece ea prin stomac? Sau este irationala, poate absurda, dar ametitoare, atotputernica si incredibila?!  

Toate simtamintele pot fi insa anulate in societatea moderna de "shoping", "fashion", etc.. Cel mai bun mijloc insa de anulare a oricarei farama de sentiment pare a consta in utilizarea asiduua, febrila a  "computerului". 

In loc sa devina un mijloc de informare extraordinar, calculatorul a reusit sa devina un mijloc de dezumanizare, astfel incat ridicarea pc-ului personal si a internetului la rang de zeitate a ajuns sa distruga numeroase familii, iubiri..

In consecinta, raspunsul la prima intrebare a acestui post este cu siguranta pentru tanara generatie in procent de peste 90% . TRIST..

"Though still in bed, my thoughts go out to you, my Immortal Beloved, now and then joyfully, then sadly, waiting to learn whether or not fate will hear us - I can live only wholly with you or not at all - Yes, I am resolved to wander so long away from you until I can fly to your arms and say that I am really at home with you, and can send my soul enwrapped in you into the land of spirits - Yes, unhappily it must be so - You will be the more contained since you know my fidelity to you. No one else can ever possess my heart - never - never - Oh God, why must one be parted from one whom one so loves. And yet my life in V is now a wretched life - Your love makes me at once the happiest and the unhappiest of men - At my age I need a steady, quiet life - can that be so in our connection? My angel, I have just been told that the mailcoach goes every day - therefore I must close at once so that you may receive the letter at once - Be calm, only by a calm consideration of our existence can we achieve our purpose to live together - Be calm - love me - today - yesterday - what tearful longings for you - you - you - my life - my all - farewell. Oh continue to love me - never misjudge the most faithful heart of your beloved.

ever thine
ever mine
ever ours


http://www.romanceclass.com/lovelettersofgreatmen/beethoven3.asp"

O poveste frumoasa

Am primit pe mail povestioara de mai jos. Mi-as dori sa fi fost candva adevarata pentru cineva.. Oricum ar fi, m-a impresionat.

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din

cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn
lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna
intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar
ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit
ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana
uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era
nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo
Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora
exacta..
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit
intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina
iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit
un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni
in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara.
Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in
hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul
telefonului si l-am dus la ureche. "Alo,
Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar
deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si
clara mi-a ajuns la ureche: "Centrala.".
"Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in
telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
"Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu
ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea.
I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel," -
spuse vocea.
Dupa aceea am  inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice.
I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla
Philadelphia. .. M-a ajutat si la matematica.. .
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc
cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta
trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe
care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i
linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca
pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie
oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de
pene, pe fundul unei colivii?"
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus
incet, "Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sant si alte lumi in care se poate canta."
Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta.
"Cum se scrie cuvantul fix?" - am intrebat-o.
Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona
Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am
mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea
foarte mult prietena mea... "Alo Centrala"
ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra
casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul
modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a
urmarit pretutindeni. .. Adesea, in momente de incertitudine
si neputinta mi-am reamintit acea
seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la
timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la
suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel
ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi
continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o
jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la
telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara
sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul
nostru de bastina si am spus:"Alo Centrala!"
Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi
spui cum se scrie cuvantul fix?"
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns,
"Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar, " - i-am spus.
"Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si
am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.

"Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."
M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" .
Am intrebat de Sally.
"Sunteti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten...Wayne. ..."
"Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea.
"Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?" "Da." - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. 

Ti-l citesc."
Mesajul ei era, "Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva !!!!.
A cui viata ai atins-o astazi?

prietenilor vechi

La multi ani prieteni vechi... Fosti prieteni, prieteni inchpuiti, falsi prieteni..
Oameni indragiti, care v-ati pierdut in negura timpului, La multi ani!
Prietenia inseamna iubire, altruism, simtire. Cati oameni mai stiu cu adevarat ce inseamna prietenia? Cine mai simte in ziua de azi placerea de a fi aproape de cineva, fara un motiv material, absolut dezinteresat? Cine mai asculta pe altcineva cu toata atentia, ochi, urechi si suflet, culegandu-i cu nesat vorbele de pe buze? Cine mai simte azi nu numai ca defectele celuilalt nu sunt suparatoare, dar ca acestea nu exista de fapt, ca fiecare gest al "prietenului" este asa cum trebuie sa fie, ca orice suparare pe care i-a pricinuit-o celalalt este neinsemnata si se uita la primul acces de ras necontrolat?!
Timpul lasa urme adanci pe sufletele noastre. Ne schimba profund fara macar sa banuim tulburarea din adancurile fiintei noastre. Fiecare gest urat lasa o urma pe poarta sufletului nostru.
Si..vine o zi cand nu mai poti. Cand simti cu toata fiinta ca ai indurat deajuns, cand toate momentele de necontrolabila fericire sunt doar amintire, doar o iluzie, cand tot ceea ce vezi sunt defecte, mici rautati, vorbe spuse la intamplare .
Si nici macar in acel moment nu banuiesti ca adevaratul si profundul vinovat esti tu: ai lasat timpul sa-ti patrunda in suflet!
Oamenii nu sunt perfecti. Prietenii au cele mai multe defecte poate, dar si cele mai putine. Depinde de ce parte a timpului te situezi..
Iubirea imbraca multe forme. Iubirea pentru prieteni este rupta din Rai. Prietenii poarta in suflete bucatele din sufletele ingerilor pazitori.
Ce te faci atunci cand i-ai pierdut? Ce te faci intr-o lume atat de putin preocupata de suflet? Mai nou toata lumea este interesata de alimentatie, de hrana trupului. Dar hrana sufletului, oameni dragi?
Port in suflet acea iluzie a prieteniilor trecute. Oamenii iubiti mi-au ramas in amintirea sufletului la fel ca atunci.. Plete aurii in bataia soarelui intr-o statie de troleibuz... ochi mari, pamantii, arzand de curiozitate.. chip mic si angelic, aparent calm dar mocnind iubire.. un inger cazut, cu sosete albe si buze fierbinti..
Poate au fost motive pentru care drumurile ni s-au despartit, dar toate au asa putin inteles acum!
....Timpul nemilos a lasat urme adanci pe usa sufletul meu.  Am inchis- o repede insa, ca sa va pastrez mereu acolo, neintinati. Noroc sau ghinion..?!
Uneori as vrea sa o mai deschid si in fond  poate ca am deschis-o dar am ajuns din nou in punctul fara de intoarcere in care am lasat timpul sa faca mizerie in camaruta inimii mele. Trebuie sa fac curat inainte sa repet trecutul..
La multi ani dragi prieteni, oriunde v-ati mai afla.