divin

A mai trecut un an, s-a dus…
Si-n veci n-o sa mai vie
Si cati crestini ne-au parasit
Si cate suflete-au pornit
Cu el in vesnicie
Asa trec anii dupa ani
Si duc cu ei la vale
Si pe bogati, si pe sarmani
Pe mame dragi, lasand orfani
Si tot ce afla-n cale
In anu-acesta poate treci
Si tu, iubite frate
Vezi zilele sa le petreci
Caci acolo pe unde treci
Vei fi-ntrebat de toate
Si ce folos de-ai castiga
Aicea lumea toata
Iar sufletul ti l-ai uitat
Caci pentru el n-ai adunat
Nimica niciodata
O, Dumnezeule Ceresc
Rugamu-Te fierbinte
Sa fii cu noi in orice zi
Si-n anul care va veni
Sa ne ajuti Parinte.

Si-n anul care va veni
Sa ne ajuti Parinte.

7

8 zile

9 zile pana la minunata sarbatoare a Craciunului

Anul acesta nu am motive prea multe de bucurie si nu am adunat in jurnal evenimente fericite, dar tot astept Craciunul cu drag, asa cum il asteptam in suflet in copilarie.

greu cu dieta la vale..

Am inceput de cateva zile o dieta low carb. Avand in vedere ca dezvolt o incompatibilitate profunda cu  proteinele animalice... sa vad cat ma tine. I dare myself.. :)
Paradoxal insa, ma simt destul de bine fizic respectand aceasta dieta. Probabil pentru ca ma lupt eroic cu foamea seara si nu ma mai culc cu burta plina. Problema e ca nu pot sa ma bag la nani foarte devreme, astfel incat sa fiu odihnita la munci si sa nu mai simt nevoia de a infuleca ceva pentru a suplini lipsa de energie.
Nu stiu altii cum sunt...., dar eu am o nevoie acuta de ceva alimente dulci daca dorm doar .. 3-4 ore pe noapte. Ceea ce se intampla destul de des, trebuie sa recunosc..
Dupa cum scriam, fizic e bine, dar psihic.. visez ca ma tavalesc in mormane de fructe si legume zemoase si ispititoare, fac combinatii nocturne de carbi dulci imperecheati cu tot soiul de fructe, valuri de ciocolata imi excita neuronii.. Norocul meu ca visele nu ingrasa!
Si trebuie sa precizez ca in mod normal duc o lupta zilnica pentru a introduce in meniu fructe ori legume.. :)
Daca ma gandesc un pic si cate animale au murit ca sa ma hraneasca pe mine in ultimele zile.. chiar ca ma apuca tristetea.. Dar.. mergem mai departe! "mergem".. Hmm.. de ce la plural? .. Oi fi luat-o razna...

                                                Eu si cu marul zemos care mi s-a lipit de degete uram neantului Noapte buna.                                                            (sper ca e doar un vis, altfel maine plec in cautarea unui medic bun:))

"daca te uiti mult timp la intuneric, atunci si intunericul va incepe sa se uite la tine"

Nu am mai scris de foarte multa vreme. Am fost o mama rea pentru acest coltisor al vastului internet. I-am facut multe promisiuni, am inceput sa-mi astern gandurile in secret, astfel incat nimeni sa nu le atinga vreodata, dar -fiind un animalut social- m-am plictisit rapid de singuratate. In acelasi timp nu eram sigura daca as fi putut sa ma las complet descoperita. Asa ca am fugit cat am putut de repede sa ma ascund acolo unde stiu ca nu ma va gasi nimeni, niciodata: in suflet. Nimeni nu-ti mai cauta forul interior in ziua de azi, asa ca acolo poti fi sigur de solitudine.
Multe s-au schimbat in viata mea de cand nu am mai scris. Multe si putine. Am realizat inca o data cat de mica este lumea si cum -peste ani- te poti intalni si chiar lucra alaturi de oameni pe care nici macar nu credeai ca-i vei mai vedea vreodata.
Am realizat cat de falsi pot fi oameni, am inteles ce inseamna minciuna gratuita, aceea din care nu ai nimic de castigat, dar pe care o folosesti pentru ca.. Pentru ca ce? Asta inca nu am priceput.
Viata e ciudata si din pacate in ultimii ani mie mi-a aratat o fata a ei extrem de urata.
Asa ca acum incerc sa o iau usor, ca sa nu cad mai rau. Incerc sa iau fiecare zi lin, sa imi indeplinesc atributiile, sa ma multumesc cu putin, sa incerc sa ma regasesc i intuneericul ce m-a inconjurat.
Uneori simt ca mai port in palme ultima farama de luminita din viata mea si e atat de fragila incat ma sperie.
Trebuie sa am mare grija de ea, fie si pentru simplul fapt ca m-am uitat in intuneric prea mult si acum incerc cu disperare sa ma fur lui.
Am crezut ca daca inteleg oamenii, daca pricep cursul actiunilor si al gandurilor acestora, ma voi cunoaste mai bine. Nu stiu de ce am crezut asta. E o prostie, acum inteleg, dar nu m-am putut abtine. Nu mi-am putut infrana fascinatia fata de oameni, iar asta m-a costat aproape viata. Din dezamagire in dezamagire, da, aproape m-a costat existenta mea.
Poate ca sunt patetica sa scriu aceste randuri, dar .. ce sa fac.. vechiul meu obicei de a analiza si de a ma auto-analiza imi impune acest curs al gandurilor asternute aici.
Asa cum scriam mai sus, iau fiecare zi asa cum e si incerc sa fiu azi mai bine decat ieri.
Inca citesc anumite bloguri dragi mie, am descoperit altele care mi-au devenit foarte dragi, incerc sa-mi construiesc o rutina a existentei si sa o imbin cu existenta dragutului meu.
Sper din suflet sa-mi iasa. :)


"Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste!" - Gabriel Garcia Marquez - Dragostea in vremea holerei